Pe 11 decembrie 2025, în Sala „Perpessicius“ a Muzeului Național al Literaturii Române (Str. Nicolae Crețulescu nr. 8), a avut loc cea de-a XXVII-a ediție a Galelor Premiile APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România) pentru anul editorial 2024.
Juriul, alcătuit din Ioan Cristescu (președinte), Acad. Mircia Dumitrescu și Dan Mircea Cipariu, a decernat Premiul Revista anului 2024 uneia dintre publicațiile îngrijite de Institutul nostru, respectiv Revista de istorie și teorie literară (RITL).
Înființat în 1952, sub denumirea de Studii și cercetări de istorie literară și folclor, acest periodic poartă numele actual începând cu 1963, fiind de fiecare dată un spațiu al cercetării arhivistice, al dialogului între diversele metodologii, al abordărilor interdisciplinare.
Întrerupându-și apariția în 1997, din considerente economice, RITL a revenit în circuitul editorial, cu o serie nouă, în 2007. Odată cu anul 2023, RITL este indexată în baza de date internaționale ERIH Plus.
Echipa redacțională este formată, actualmente, din: Lucian Chișu (director), Paul Cernat (redactor șef), George Neagoe (redactor șef-adjunct), Dorin Garofeanu (secretar general de redacție), Marija Nenadić (consultant), Andrei Milca, Ana-Maria Bănică și Maria Oancea.
dr. George Neagoe